luni, 17 martie 2008

750 de milioane €, tranzacţiile din 2007



Valoarea tranzacţiilor cu proiecte imobiliare din Bucureşti a totalizat anul trecut 750 de milioane de euro, nivel apropiat celui din 2006, cea mai mare parte a proprietăţilor înstrăinate fiind clădirile de birouri, potrivit unui studiu al Atisreal România, din grupul financiar francez BNP Paribas.

„S-a menţinut interesul crescut pentru piaţa spaţiilor de birouri, care a înregistrat tranzacţii de 531 de milioane de euro. Sectorul industrial se află pe locul doi, cu circa 19% din volumul total al tranzacţiilor de investiţii“, se arată în studiul Atisreal privind piaţa imobiliară din Capitală. Conform datelor, segmentul hotelurilor a înregistrat o activitate mai crescută comparativ cu anii precedenţi, tranzacţiile totalizând 61 de milioane de euro. Nu au fost încheiate tranzacţii cu spaţii comerciale.

Sectorul rezidenţial din Bucureşti a atras doar circa 15 milioane de euro din partea fondurilor instituţionale de investiţii. Motivul e numărul redus de proiecte de calitate disponibile pe piaţă şi faptul că dezvoltatorii nu doresc să vândă proiectele unui cumpărător unic, fiindcă ar obţine profituri mai mici.

Aproape toate tranzacţiile din 2007 au fost realizate, la fel ca în 2006, de fonduri de investiţii provenind din Austria şi Marea Britanie, 31%, respectiv 27% din total, primele două companii în funcţie de volumul investiţiilor fiind Immoeast şi Ixis Corporate & Investment Bank. „Au apărut noi fonduri de investiţii cu risc scăzut, în timp ce altele au profitat de scă- derea randamentelor şi au vândut investiţiile iniţiale“, se arată în studiu.


www.evz.ro

Niciun comentariu: